Cabinet de psihologie in Sibiu 2022? Da, sunt o persoană încă necunoscută pentru tine. Poate fi inconfortabil gândul, dar din momentul în care îmi treci pragul, mă vei afla în postura unei torțe care te însoțește luminându-ți calea cât mai aproape de sufletul tău. In acest sens, am ales ca prima noastră întâlnire, (anamneza) să se desfășoare într-un cadru destins, fără stânjeneală, fără emoții și beneficiind de o reducere de 50% din prețul inițial al ședinței. În primul rând, avem nevoie să ne cunoaștem, să stabilim obiectivele terapeutice, după care, în ședința următoare să trecem la treabă. Timpul unei intalniri terapeutice este de o ora. Poate fi nevoie doar de o ședință sau, poate fi nevoie de mai multe. Asta o vom stabili la fața locului. Acestea fiind spuse, îți doresc gânduri bune și eficiență în decizii. Vedeti mai multe informatii suplimentare aici psihoterapie de cuplu Sibiu.
Varianta online presupune efectuarea sedintelor de psihoterapie individuala sau psihoterapie de cuplu de la distanta, in mediul online, prin aplicatii consacrate (cum ar fi Whats App ,Zoom sau Skype). Avantajele acestei forme de terapie sunt multiple: economisiti timpul si efortul destinat deplasarii la cabinet si va bucurati de beneficiile psihoterapiei din confortul locuintei dumneavoastra, spatiu cu care sunteti familiarizat si unde va simtiti in deplina siguranta.
La fel ca si in cazul psihoterapiei individuale si al psihoterapiei familiale, reusita acestui proces sta in stabilirea unei bune relatii terapeutice intre terapeut si membrii cuplului. Viitorul relației este puternic influentat de anumiti factori cum ar fi: tiparul de atașament, tiparele de relaționare moștenite sau trăsăturile de personalitate.Toate aceste aspecte sunt luate in calcul in cadrul sedintelor de psihoterapie,pentru ca partenerii să poata trece cu bine peste aceste dificultăți într-un mod sănătos (adaptativ) ,sperand ca in acest fel sa evitam dezvoltarea tiparelor de interacțiune disfuncționale, oferind ghidare în rezolvarea conflictelor, sporirea înțelegerii dintre parteneri, obținerea unei comunicări eficiente și a unei negocieri sănătoase a diferențelor individuale.
În al doilea rând, poți apela și la serviciile unui psiholog care să te ghideze, să-ți mai spună ce să faci. Un psiholog bun îți mai poate spune cum să treci peste problemele tale. Îți poate da sfaturi despre cum să depășești momentele dificile din viața ta. Dacă ești în Sibiu și cauți un psiholog poți apela cu încredere la serviciile mele. Pentru mai multe detalii despre serviciile mele de psiholog Sibiu puteți folosi pagina de contact. Nu ezita să mă contactezi pentru a te ajuta să treci peste problemele tale.
In psihoterapia individuala, vom aborda dificultatile psihologice in sistem unu-la-unu,iar terapia va avea loc intre psihoterapeut si o singura persoana. Procesul terapeutic este unul co-creat, bazandu-se pe colaborarea dintre psihoterapeut si persoana aflata in terapie. Baza acestui proces o reprezinta construirea unei relatii terapeutice solide, de incredere intre cele doua parti. Doar in acest fel vom putea facilita explorarea libera a gandurilor si emotiilor, formularea de comun acord a unor obiective si colaborarea activa pentru indeplinirea lor. Aflati multe detalii suplimentare aici psihologinsibiu.ro.